Zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele și ștrandurile din Vâlcea au fost verificate de poliţişti, în cadrul unei acţiuni pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Totodată, au fost verificate și mijloacele de transport în comun.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, a declarat că au fost verificate 68 de societăți comerciale, fiind aplicate cinci amenzi.

„Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. De asemenea, au fost aplicate și 51 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 și 3 la Legea 61/1991”, a declarat reprezentantul IPJ.

El a adăugat că acțiunile de acest gen continuă în acest weekend. Peste 130 de efective vor acționa zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentOre întregi la graniță în așteptarea vacanței
Articolul următorIMPACT între două TIR-uri, în judeţul Vâlcea. Traficul rutier pe Valea Oltului, dat peste cap