Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, până astăzi, în județul Vâlcea, au fost confirmate 20 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Prefectura Vâlcea.

Dintre acestea 7 au fost declarate vindecate și externate, una a decedat.

Restul se află internate în prezent la spital (11 se află în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, iar una într-o unitate spitalicească din Craiova).

Precizăm că momentan este în lucru armonizarea bazei naționale de date COVID, din acest motiv existând în continuare discrepanțe între numărul raportat de DSP Vâlcea și cel existent în baza Institutului Național de Sănătate Publică.

Pe teritorul județului, în carantină instituționalizată se află 197 de persoane, alte 254 persoane fiind în izolare la domiciliu și monitorizate de către medicii de familie.

Până la această dată, în județul Vâlcea, au fost prelucrate 863 de teste.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

23 04 2020

Articolul precedentNumărul infecțiilor COVID-19 a depășit pragul de 10.000
Articolul următorSancționați pentru că au pescuit fără autorizație