Lucrările realizate la internatul Liceului Forestier din Râmnic la final. Primarul Râmnicului Mircia Gutău a fost prezent la prezentarea noii lucrări.

Investiţia de la internatul Liceului Forestier a constat în reparaţii la instalaţiile de încălzire, finisaje la pardoseli şi tavane în sălile de clasă, camerele, holurile şi grupurile sanitare de la parter şi de la cele trei etaje, lucrări de consolidare a imobilului, reabilitarea termică a anvelopei, precum şi amenajări ale spaţiului exterior adiacent, declară autoritățile locale.

Imagine

De asemenea, s-a avut în vedere conformarea clădirii din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Primarul Mircia Gutău a vizitat spaţiile de cazare ale elevilor de la Liceul Forestier.

Lucrările au costat peste 4,4 milioane de lei și au fost susținute de la bugetul local.

Imobilul, aflat anterior într-o stare de degradare avansată, se ridică la cele mai înalte standarde, consideră edilul.

Internatul de la Liceul Forestier poate găzdui până la 120 de elevi în cele 30 de camere, aici fiind cazaţi şi elevi de la alte unităţi şcolare, precum şi participanţii la olimpiadele regionale sau naţionale care sunt găzduite de municipiu.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentImagini de pe următorul tronson al Drumului Expres care va fi dat în folosinţă, din iunie (VIDEO)
Articolul următorSorin Cîmpeanu, anunț important despre subiectele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat