Orașul de la poalele Capelei, locul nașterii criticului și istoricului literar, Nicolae Manolescu, sau al uneia dintre cele mai apreciate actriţe de film, teatru şi televiziune din România, Coca Bloss, păstrează și astăzi tradiția celebrării primăverii.

Evenimente folclorice dedicate tradițiilor de mărțișor vor avea loc și în aceste zile în Râmnic.

Primul spectacol de acest gen, „Sărbătoarea Primăverii”, avea loc la Vâlcea, după reînfiinţarea județului, în anii 1968.

A fost un Festival al Cântecului, Dansului și Portului Popular și avea loc la Râmnicu-Vâlcea pe 26 mai 1968.

Festivalul, organizat de CJCA (vicepreşedinte: Ion Bădulescu) și CJS, şi îndrumat, sub aspect metodologic de CJCP (Theodor Ionescu şi Gheorghe Deaconu), a fost conceput ca o avanpremieră a Concursului formațiilor artistice de amatori, ediția a IX-a.

“Sărbătoarea primăverii” a avut loc în perioada martie, mai.

A culminat cu un festival folcloric și o paradă a portului popular ce a avut loc pe traseul Palatul Culturii- Parcul Zăvoi.

(Parcul Zăvoi, 1968)

Pe scena amplasată în parcul Zăvoi au urcat trupe selectate în cadrul concursului: coruri, grupuri vocale, tarafuri și orchestre de muzică populară, formații de instrumente populare, formații de dansuri populare, solişti vocali şi instrumentişti, se arată în datele publicației „Cultura tradițională din Vâlcea 1968 – 2013 : O istorie concentrată și ilustrată” (autori: Elena Stoica, Ghe. Deaconu).

„Un concludent examen de verificare a forțelor artistice vâlcene”, nota presa vremii.

În aceste zile în Râmnic vor fi organizate evenimente dedicate datinilor si tradițiilor începutului de primăvară.

Articolul precedentElevii vâlceni au fost prezenți la „Serbările Zăpezii”, la Păltiniș
Articolul următorContinuă verificările la comercianții care folosesc grăsimi hidrogenate pe post de lapte