Râmnicenii celebrează în acest an 631 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prima atestare documentară a oraşului Râmnic, reşedinţa judeţului Vâlcea, apare într-un hrisov al cancelariei voievodului Mircea, la 20 mai 1388. Documentul este un act prin care domnitorul dăruieşte ctitoriei sale de la Cozia, printre alte privilegii, şi „o moară la Râmnic şi curtea Hinăteştilor”, să le fie spre folos călugărilor. În cuprinsul acestui act, sunt menţionate şi alte localităţi vâlcene: Călimăneşti, Jiblea, Seaca, Orleşti şi Hinăteşti, ceea ce mărturiseşte despre o intensă populare relativ timpurie a acestei zone. Un alt document emis la Râmnic, la 4 septembrie 1389, întăreşte mănăstirii Cozia un loc ce ţinea de satul Jiblea. În acest document, Mircea numeşte Râmnicul „oraşul domniei mele”
Numele oraşului este citat timp de două secole, sub forma de Râbnic, Ribnic sau Râmnic.
Domnitorul a declarat Râmnicul reşedinţă a curţii şi cancelariei sale voievodale, datorită legăturii directe pe care oraşul o avea cu capitalele Ţării Româneşti – Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Târgovişte şi Bucureşti, dar şi pentru potenţialul economic al zonei.
Manifestările organizate cu acest prilej vor avea loc în perioada 18- 20 mai.
Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea va prezenta, în parcul ce poartă numele domnitorului român, spectacolul „Mircea cel Bătrân, simbol al istoriei românilor și al Râmnicului”.
Programul evenimentelor va fi votat de consilierii locali în ședința de miercuri.