În acest week-end, centrul municipiului va fi gazda Supercupei României la Karting electric ”Marele ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea” – eKart ‘nG City Center 2019 pentru copii între 4 şi 13 ani, în organizarea Asociaţiei Clubul de Karting Bucureşti, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi în asociere cu Formula Electric Promotion, Automobil Clubul Român, Federaţia Internaţională de Automobilism şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Conform programul competiţiei, sâmbătă, 15 iunie, şi duminică, 16 iunie, între orele 9.00 – 14.00, vor avea loc probele de Circuit Stradal – Viteză pe Circuit pe traseul Calea lui Traian – str. Constantin Brâncoveanu – str. General Praporgescu – bd. Tudor Vladimirescu, iar la întrecerea karturilor electrice sunt aşteptaţi deopotrivă copiii, dar şi adulţii atraşi de viteză şi de adrenalina virajelor strânse.

Punctul de Start/Sosire va fi pe Calea lui Traian, în zona Bisericii Toţi Sfinţii. Prima SuperCupă la Karting electric din România s-a desfăşurat la Bucureşti, în anul 2017, iar de atunci s-au mai derulat ediţii ale acestei competiţii în Capitală şi în municipiul Constanţa.

Prin organizarea acestui eveniment, Râmnicu Vâlcea intră în rândul comunităţilor locale care susţin sporturile şi e-mobilitatea în rândul copiilor şi tinerilor.

Articolul precedentO nouă grupă de funcționari M.A.I., în proiectul „Etică organizațională și integritate ”
Articolul următorRestricții de trafic la Supercupa României la Karting electric, în 15-16 iunie !