Reprezentanții Biroului Teritorial Pitești al instituției Avocatul Poporului, prezenti la Râmnicu Vâlcea, în luna Martie.

Audiențele vor avea loc la Biblioteca Județeană, între orele 11 00- 16 00.

Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză. Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia. Nu pot fi luate în considerare petiţiile anonime, iar petiţiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorităţii administraţiei publice se adresează instituţiei Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele.

Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Articolul precedentNoi incendii de vegetație astăzi, în Vâlcea
Articolul următorJunioarele 3 de la „CS Chimia” au învins sâmbătă în meciul de la Râmnicu Vâlcea