Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești, Postului de Poliție Berislăvești și Sălătrucel au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 57 de ani din Berislăvești, pentru nerespectarea obligațiilor impuse prin ordinul de protecție.

În seara zilei de 17 septembrie 2019, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de un tânăr din Berislăvești, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu său, a fost agresat fizic și amenințat cu moartea de către tatăl său.

Ajunși la fața locului și din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă.

La data de 1 septembrie 2019, pe fondul unui conflict asemănător, între bărbatul de 57 de ani și concubina sa, ce a avut loc la aceeași locuință, polițiștii au emis un ordine de protecție provizoriu împotriva bărbatului, ordin prelungit de către Judecătoria Brezoi, la data de 02 septembrie 2019, acesta fiind obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de concubina sa și membrii familiei și părăsirea temporară a locuinței conjugale pe o perioadă de 6 luni.

În urma probatoriului administrat, față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vâlcea, începând cu orele 21:00.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului judecătoresc.

Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, împotriva acestuia fiind dispusă măsura de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentVoluntariat pentru tinerii din mediul rural, „Balkan Hotspot” !
Articolul următorCare alegorice, recoltă, muzică și concursuri, la sărbătoarea viilor din Drăgășani