Sâmbătă, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, HC Dunărea Brăila nu a creat mari probleme vâlcencelor, care s-au impus cu 32-27 (19-12), într-un meci în care au condus de la început până la sfârșit și au avut chiar și 9 goluri avantaj în debutul reprizei a doua și cu 10 minute înaintea finalului de meci. 

Vâlcea a început în forță și a condus cu 3-0 în minutul 3, iar în minutul 10 conduceau cu 7-2. Antrenorul Dunării Brăila a cerut time-out și echipa sa a reușit să înscrie la primul atac prin Kurtovic. În minutul 14 Nikolic a dus echipa gazdă prima dată la 6 goluri, scor 10-4. În minutul 20 Kurtovic a marcat pentru 13-9, dar în următoarele 6 minute nu au mai marcat niciun gol, primind 3, astfel că scorul a ajuns 16-9. Diferența de 6-7 goluri s-a menținut până la pauză, când tabela arăta 19-12.

La reluare primele care au marcat au fost fetele de la Vâlcea, prin Liscevic, astfel că în minutul 34 scorul era 21-12. Rodrigues Belo a redus din handicap, apoi Șerban a avut prima paradă din acest meci. Kurtovic a marcat apoi de la 7 metri și Brăila a fost în apărare când avea dublă superioritate numerică, nereușind să profite de asta. Mai mult, Glibko a marcat pentru Vâlcea când echipa sa era în inferioritate simplă, dar ataca tot cu 6 jucătoare, Bent Dahl scoțând portarul. Brăila s-a apropiat la 6 goluri după golurile marcate de Kurtovic și Quintino. În minutul 49 Elghaoui a refăcut diferența de 9 goluri, scor 29-20. Brăila a marcat apoi trei goluri legate, interval în care Glibko a ratat o aruncare de la 7 metri, parată de Șerban. În minutul 57 Florică a marcat pentru 32-24, după care, până la final, Dunărea a marcat de 3 ori fără să primească gol, dar era mult prea târziu pentru a mai întoarce scorul.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentTemperaturi ridicate în prima parte a lunii noiembrie
Articolul următorVeste bună pentru părinți: Creșele nu se închid! Se suspendă activitatea în școli, grădinițe și after school-uri începând de luni