Ultimul meci în campionatul național de handbal feminin, din acest an, al SCM Rm. Vâlcea s-a disputat în fața propriilor suporteri și a adus în Sala Sporturilor Traian pe CS Minaur Baia Mare.

După ce la pauză campioana conducea cu un liniștitor 16-8, în repriza a doua SCM a redus turația motoarelor și a câștigat în cele din urmă cu 29-23.

Partida din Liga Florilor a consemnat și debutul Jelenei Trifunovici la campioana României, proaspăt sosita reușind să și marcheze 2 goluri.

Chiar dacă nu au forțat, handbalistele vâlcene fiind cu gândul la meciul de sâmbăta din Champions League, cu Brest, meciul a fost unul plăcut, cu multe faze spectaculoase la ambele porți.

Pentru SCM Rm. Vâlcea au marcat Marta Lopez, 6 goluri, Irina Glibko, 5, Asma Elghaoui, 4, Ann Grete Norgaard, Cristina Florica și Kristina Liscevic, câte 3, Jelena Trifunovic și Diana Badea, câte 2 și Myreya Gonzales, un gol.

Sezonul continuă cu meciul de Liga Campionilor, sâmbătă de la ora 18.00, cu Brest, urmează pauza pentru Mondialele din Japonia și la final de an, pe 28-29 decembrie, Memorialul Constantin Tită.

Articolul precedentPisica aristocrata la Teatrul Anton Pann
Articolul următorPercheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de risc