Seară de poveste în centrul Râmnicului. Vâlcenii și turiștii au asistat duminică la o reprezentație a binecunoscutei povesti, „Frumoasa din pădurea adormită”.

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea îi invită pe râmniceni și pe 24 August la un nou spectacol.

Și de această dată „Micul Pepe”, cel mai îndrăgit animator al Râmnicului (actorul Roger Codoi), îi va așteapta, alături de personajele Disney, pe spectatori cu surprize: picturi pe față și modelaje din baloane.

TRIXY SHOW, un Spectacol produs de Teatrul „Aureliu Manea” Turda. Va începe la ora 20 00. Intrarea va fi liberă.

Reprezentațiile actorilor au ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul prin care sunt expuse spectatorilor forme teatrale alternative.

Toate montările au la bază texte comice, fiind destinate publicului de toate vârstele.

Râmnicenii și nu numai, sunt invitați să descopere prin intermediul acestor evenimente culturale, frumusețea teatrului, declară organizatorii vâlceni.

Programul „La strada” a debutat în 2018 și are drept scop animarea vieții culturale a orașului în perioada estivală.

TRIXY SHOW – Spectacol produs de Teatrul „Aureliu Manea” Turda, 24 august 2019, ora 20:00

„Ce este un Trickster? Un jongleur, un farseur, un păcălitor, pus pe șotii, nebun, bufon, smecher…etc – un personaj care, cu un nume sau altul nu lipsește din tradiția culturală a niciunui popor. El este cel care, bătându-și joc, luând în derâdere ceea ce pentru alții pare serios și de neatins, inversează valorile și, în consecință, deși nu e niciodată agresiv sau violent, este foarte periculos pentru putere, pentru sistem. Arma lui este UMORUL. Răsturnând ordinea stabilită, sau impusă, el devine un factor de schimbare, deci de progres”- Teatrul Ariel

Articolul precedentÎncep lucrările de reabilitare termică a Şcolii Gimnaziale ”I. G. Duca”
Articolul următorSe pun în vânzare biletele la concertul lui Goran Bregovic de la Arenele ”Traian”