Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfinţitului  Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Centrul de cercetare al conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, a organizat Simpozionul Naţional „Biserica şi Armata României – Tradiţiile conlucrării”.
Manifestările s-au desfășurat în contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, dar și al omagierii generalului Paul Teodorescu la împlinirea a 130 de ani de la nașterea sa.

În mesajul transmis participanților, intitulat Misiunea Bisericii în cultivarea și întărirea unității de neam a românilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a precizat că „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, având în vedere că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfăptuirea acestui ideal spre care a năzuit poporul român de veacuri.

Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918. Astfel, acesta este cel mai potrivit moment pentru a recunoaște unitatea neamului românesc în cursul istoriei ca și consecință a identității spirituale creștine a poporului nostru.

Acest moment din istoria neamului românesc reprezintă un moment binecuvântat pentru noi toți

Ajutorul pe care Biserica îl dă cetățenilor rămâne real câtă vreme ea rămâne neangajată politic, după expresia teologului Georgios Mantsaridis. Așa cum slujitorii Bisericii au obligația de a nu se implica în viața politică, la fel purtătorii puterii de stat sunt datori să respecte tradiția unei societăți, să promoveze valorile tradiționale.”(…)

Cuvântului de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie s-au alăturat comunicările ştiinţifice ale unor prestigioşi profesori de istorie de la universităţi din ţară, preoţi, cercetători, ale reprezentanţilor instituţiilor de comandă, de instrucţie şi de învăţământ militar.

Înfiinţarea Centrului de Cercetare al Conlucrării Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României – General Paul Teodorescu constituie demersul cultural pe care Arhiepiscopia Râmnicului şi Instituţiile de comandă, de instructie şi învăţământ militar îl susţin pentru reafirmarea misiunii jertfelnice pe care domnitorii români creştini şi armata din toate timpurile au desfăşurat-o pentru „apărarea Bisericii şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”.

Manifestările duhovniceşti, ştiinţifice şi culturale au continuat astazi la Mănăstirea Dintr-un Lemn, prin slujba de pomenire a Generalului Paul Teodorescu şi Şedinţa Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României – General Paul Teodorescu.

Articolul precedent”Descopera, apreciaza, cunoaste” – editia a III-a !
Articolul următorComuna Rosiile, sub ape !