Spectacol caritabil pentru sprijinirea cadrelor militare cu dizabilităţi dobândite odată cu rănile suferite în timpul unor evenimente produse în teatrele de operaţiuni, în această seară la Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea.

Intitulat „Inimă, steag şi credinţă”, spectacolul caritabil va avea loc începând cu ora 17 00, în Sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea.

Își vor da concursul soliști de muzică populară precum Nineta Popa, Cristina Udrea, Ana Maria Iorga și Alin Pavelescu.

Alături de aceștia va evolua pe scenă şi Detaşamentul DRILL TEAM, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Articolul precedentJurnalul unui personaj controversat
Articolul următorDezinsecția aviochimică a fost reprogramată