Spectacol și concert de colinde duminica seara în Scuarul Mircea cel Bătrân, în ajun de Moş Nicolae.

Duminică, 5 decembrie, începând cu ora 18.00, râmnicenii sunt așteptați în Târgul ”Decembrie Magic” din Scuarul Mircea cel Bătrân la spectacolul ”Ajunul lui Moş Nicolae”.

Imagine

Pe scena din centrul Râmnicului va fi prezentat în deschidere spectacolul „Muzicanţi de poveste”, susținut de actori ai Teatrului Municipal ”Ariel.

Spectacolul va fi urmat de prezența lui Moş Nicolae, care, cu sprijinul ajutoarelor de la Primăria municipiului, va împărţi daruri copiilor.

Invitații care vor urca apoi pe scenă și vor susține un concert de colinde sunt Călin Merca şi Emil Floare.

Imagine

Cei doi artiști vor cânta alături de grupul ”A Cappela”.

Spectacolul va fi prezentat de Mihaela Mihai.

Organizatorii, Primăria Râmnicului, vor continua în această lună seria evenimentelor cu specific de sărbători în centrul orașului.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentPrințul Nicolae, nepotul Regelui Mihai – întoarcerea la regalitate. Culisele statului paralel, duminică, ora 21:00
Articolul următorCetățenii repatriați din Maroc, mulțumiți de modul în care Guvernul României a reușit să-i aducă înapoi în acasă