Spectacol special în Ziua Culturii Naționale, anunță reprezentanții Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea.

Duo Kitharsis – Alexandra Petrișor & Dragoș Horghidan, care au studiat la Universități din Germania și Franța,  actorul Marius Bodochi, binecunoscut pentru roluri în teatru, film și televiziune și pictorul Corneliu Drăgan Târgoviște, apreciat în Europa pentru lucrările sale, vor prezenta un spectacol dedicat artei.

Sub genericul „Sincretism 100 % românesc – muzică – poezie – artă plastică”, evenimentul va avea loc pe data de 15 ianuarie, începând cu ora 18 00, la sala Lahovari, declară managerul Petruț Constantinescu.

Intrarea va fi liberă, au anunțat organizatorii.

 

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentGabriel Oprea: Holocaustul a fost un genocid. Este un adevăr dureros ce nu poate fi nici negat, nici minimalizat
Articolul următorSTAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine! Ce RESTRICȚII s-au impus – DOCUMENT