Ştafeta Veteranilor va trece luni, 15 octombrie, prin Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul se afla la cea de-a cincea ediţie. Va avea loc luni, 15 octombrie, cand participanţii sunt aşteptaţi la ora 17.00 în Scuarul Mircea cel Bătrân. Acestia vor fi întâmpinaţi de conducerea Primăriei şi de către locuitori ai oraşului.

Ştafeta Veteranilor 2018 este organizată de Asociaţia Voluntarilor ”Invictus” şi este dedicată Zilei Armatei Române şi Centenarului Marii Uniri. Aproape 200 de alergători şi biciclişti vor alerga pe o distanţă de peste 3.300 kilometri în scopul promovării valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României.

Activitatea se desfăşoară până în 25 octombrie şi presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de către o culoare a drapelului tricolor (albastru, galben şi roşu), pe trei trasee simbolice ce au pornit din Timişoara, Tulcea şi Giurgiu şi se vor întâlni pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, la Carei.

Articolul precedentLocuri de muncă sezonieră în agricultură pentru Spania
Articolul următorTermenul de actualizare a dosarelor sociale a fost prelungit