Statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, in Orlesti 

Reprezentanții comunei doresc sa fie ridicată acolo cea mai înaltă statuie din judeţul Vâlcea, în cinstea domnitorului Mircea cel Bătrân! Lucrarea va fi opera scuptorului Sergiu Sălişte, originar din Orlesti, va fi realizată din marmură şi va avea înlţimea de 4 metri. Motivul pentru care s- a luat aceasta decizie este acela ca, in
20 mai 1388, data la care Domnitorul Mircea cel Bătrân menţionează în hrisovul lăsat oraşele Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti este menţionata şi comuna Orleşti, declara edilul Constantin Cârstina. Iar comuna celebreaza asfel prima atestare documentară în fiecare an, pe data de 20 mai. Şi in acest an, alături de Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti, comuna Orleşti a împlinit 630 de ani de la prima atestare documentară. Comuna Orleşti este situată în sud-estul judeţului Vâlcea, în lunca şi pe terasele malului drept al Oltului, în arealul podgoriilor Drăgăşani. Comuna este formată din satele Aureşti, Orleşti (reşedinţa), Procopoaia, Scaioşi şi Silea.

Articolul precedentIncursiune în spațiul monahal feminin din mănăstirile vâlcene
Articolul următorExponatul lunii august, la muzeul judetean Valcea