Spectacol de mărțișor și surprize, oferite doamnelor și…domnilor, pe 6 martie, ora 19 00, la Arya Concept Lounge din Râmnicu Vâlcea!

Invitat special, unul dintre cei mai apreciați actori români, Nicodim Ungureanu.

Rezervări la numărul de telefon: 0744 599 886.

După filmările de la Păcală, Nicodim Ungureanu revine la Râmnicu Vâlcea, la Arya Concept Lounge, într- un show de comedie și teatru, dedicat zilei de 8 martie, alături de actrița Mihaela Mihai.

Imagine

Nicodim Ungureanu, un actor român apreciat și un reprezentant de seamă al oltenilor peste tot în lume (Cinemagia).

Imagine

Înzestrat cu mult talent, cu un umor care îl deosebește de alți actori, Nicodim Ungureanu a jucat pe scene din America, Franța, Germania.

Imagine

A jucat în uele dintre cele mai cunoscute filme românești, fiind remarcat de regizori încă din timpul facultății.

A lucrat alături de alți actori importanți ai României și Americii: Marcel Iureș, Denis Ștefan, Armand Assante, Florin Zamfirescu, Daniela Nane, Mitică Popescu.

 

 

Articolul precedentAudiențe acordate de Avocatul Poporului la Biblioteca Județeană Vâlcea
Articolul următorSpații pentru plimbarea câinilor, în Râmnic