Cea de-a XV-a ediție a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii” de la Horezu, Romanii de Sus se va desfășura vineri, 3 mai, în Lunca Romanilor.

Pe tot parcursul zilei,la Târgul Popular „Izvorul Tămăduirii” vor fi prezenţi meşteri populari, de la ale căror standuri se pot cumpăra obiecte din ceramică, obiecte şi unelte din lemn, ţesături, cusături, împletituri din lemn şi răchită, covoare și carpete oltenești.

Programul manifestărilor este și în acest an unul foarte bogat.

Orele 8,00 – Primirea expozanților, amenajarea standurilor de prezentare, activități organizatorice;

Orele 11,30 – Slujbă religioasă – oficiază preoţii parohiilor din oraşul Horezu – Sfinţirea Agheasmei Mici;

Orele 12,00 – Cuvânt de deschidere a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii” – primarul orașului Horezu și invitații;

Orele 12,30 – Spectacol folcloric realizat de Clubul copiilor Horezu;

Orele 13,30 – Regal folcloric oferit de Cătălin Roșoiu și invitații săi;

Orele 15,30 – Program de joc și voie bună, „Hora mare-n poieniță” cu Taraful Alex&Tedi;

Orele 17,30 – Închiderea programului artistic.

Pe platourile special amenajate vor fi deschise unități comerciale de alimentație publica, parcuri de distracții, standuri de prezentare și desfacere a produselor de cofetărie

Articolul precedentPremii pentru elevii valceni la Cluj Napoca
Articolul următorCirculația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone interzisă, între Piteşti- Râmnicu Vâlcea- Veştem