La data de 28.10.2018, ora 23.16, un grup de patru tineri cu vârste de 16, 18 şi 19 ani a fost surprins de camerele de supraveghere video ale Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea în timp ce aruncau jardinierele cu flori amplasate pe Podul Vinerii Mari în râul Olăneşti, pe partea de est (spre râul Olt).

În scurt timp de la producerea evenimentului, un echipaj al Direcţiei Poliţiei Locale i-a identificat pe tineri, care ulterior au fost conduşi la sediul Direcţiei Poliţiei Locale unde s-au întocmit documentele necesare şi au fost luate măsurile legale ce se impuneau.

Imediat după finalizarea procedurilor de identificare, cei patru tineri au fost conduşi la DGAPSC – Centrul de plasament Ostroveni, unde sunt cazaţi la ora actuală.

Documentele întocmite vor fi înaintate Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Articolul precedentUn drum important pentru turismul vâlcean va fi preluat de Consiliul Județean
Articolul următorPrimarul Mircia Gutău şi-a onorat promisiunea făcută locuitorilor din Feţeni