Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 7, la km. 245+750m, în afara localității Boița, pe sensul Sibiu – Vâlcea.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe banda 2 a direcției Sibiu – Vâlcea, un sibian în vârstă de 49 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu parapetul median, a fost proiectat într-un alt autoturism condus pe banda 1 a aceleiași direcții de către o tânără în vârstă de 18 ani, din jud. Vâlcea, după care a lovit un cap de pod.

Cei doi conducători auto și o pasageră din autoturismul condus de către sibian, o femeie în vârstă de 33 de ani, din jud. Vâlcea au fost transportați la spital, conștienți. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului. În zonă se circulă îngreunat pe direcția Sibiu – Vâlcea. Pe direcția opusă, traficul nu este afectat.

Articolul precedentMeciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova s- a încheiat la egalitate
Articolul următorStânci căzute de pe versant. Se circulă dirijat. Unde se întâmplă