Un ciclon cu o intensitate foarte mare s-a format în zona Mării Mediterane și deja face ravagii și în Europa. Acest ciclon va ajunge inclusiv în România, iar meteorologul ANM, Alina Șerban, anunță faptul că vom avea ploi torențiale în partea de sud și de centru a Moldovei. Ciclonul va lovi tot în zona afectată, în urmă cu doar câteva zile, de furtunile care au produs inundații catastrofale.

”Ploile vor continua în zonele deja cu probleme în partea de sud și de centru a Moldovei. La momentul acesta și în orele următoare vom avea sisteme noroase, averse care pot fi și torențiale și în consecință mai pot lăsa cantități de apă. Nu vor fi foarte mari, dar destul de mari pentru ceea ce deja s-a întâmplat în zonă. Ne așteptăm la cantități de 15-20, izolat chiar peste 25 l/mp. Astfel de sisteme noroase și ploi și chiar și cantități de peste 20-25l/m² cu totul izolat putem avea în această după-amiază și spre seară în partea de sud-est a teritoriului, mai exact în Dobrogea.

În Muntenia, cu totul izolat, pot fi însoțite de descărcări electrice, în condițiile în care vorbim și de intensificări ale vântului în această după-amiază și spre seară.

Tot în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60km/h iar la noapte și mâine intensificările vor fi mai mari în zona Dobrogei, respectiv pe litoral, peste 60km/h. În județul Constanța, la noapte, ne așteptăm la cantități importante de apă, prin acumulare 20-30l/m²”, a explicat meteorologul ANM Alina Șerban, la un post TV.

Articolul precedentTU DECIZI! BOGDAN CHIRIEAC, SCENARIU BOMBĂ PENTRU ALEGERI: „IDEA DE A-L PUNE ÎN FRUNTEA LISTEI LA SENAT LA BUCUREȘTI PE IOHANNIS E PROASTĂ PENTRU PNL”
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ: NU MĂ RETRAG DIN CURSA PENTRU COTROCENI