În această săptămână, parcul auto al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea s-a îmbunătățit cu un snowmobil pentru desfășurarea în condiții optime a misiunilor specifice anotimpului de iarnă.

Astfel că, începând din acest weekend și până la sfârșitul sezonului destinat iubitorilor de zăpadă, jandarmii vor putea acționa și interveni cu ajutorul lui ,,BLUE,, mult mai rapid, atât pe pârtiile de schi, cât și pe traseele montane, anunță aceștia.

Jandarmii montani reamintesc turiștilor să nu uite de regulile care privesc echipamentul (casca fiind un accesoriu obligatoriu), să își aleagă ruta/traseul pe pârtie în funcție de nivelul de pregătire, iar în caz de accidentare să le solicite ajutorul în mod direct sau să sune la apelul unic de urgență 112.