Îl întâlnești neașteptat, ziua sau seara, pe străzile Râmnicului pictând. Discret, calm, concentrat și parcă departe totuși de zarva orașului care încă își caută identitatea.

Îndemnat de dorința de a oferi noutate, schimbare și frumusețe orașului vâlcean, Adrian Luță transformă prin picturile sale, zone ale Râmnicului ce parcă cer ajutorul.

Imagine

El reușește să aducă zâmbetul locuitorilor și turiștilor, asemenea artiștilor moderni care au reușit cu succes în întreaga lume să transforme picturile stradale în adevărate opere de artă.

Picturile murale atrag atenția prin frumusețea și complexitatea lor. Este și cazul lucrărilor pictorului vâlcean Adrian Luță.

Atent la „Strigătul” Edvard Munch, culorile olandezului post impresionist Vincent Willem van Gogh, fotografii clasice sau legende pictorul vâlcean a realizat în centrul Râmnicului noi lucrări.

Imagine

Lucrarile lui Adrian dau acum o altă identitate unor clădiri vechi, a căror fațadă a rămas neschimbă de ani buni.

A ales drept temă pentru a aduce în fața privitorilor istoria românilor, declara pentru Realitatea de Vâlcea, tânărul artist la debutul lucrărilor.

A pictat și pe faleza râului Olănești, devenită acum un drum în care se spun povești celebre ale unor filme cunoscute sau ale unor locuri de promenanda devenite simbol universal.

Imagine

Se oprise și în Gară.

Imagine

Imagine

Și în orașul ceramicii, unde pentru un timp a realizat o creație apreciată prin varietate, detaliu, elemente reale, simboluri și dimensiuni unice în Europa: fațada unui hotel din orașul vâlcean Horezu.

Imagine

Lui Adrian îi aparține și lucrarea stradală, unică în lume, realizată în centrul orașului Râmnicu Vâlcea.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentClaudia Banu: Implicarea civică și motivaţia comună vor schimba Vâlcea
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Cristian Rizea, la Realitatea PLUS: Gabriel Comănescu a știut să fie aproape de sistem, angajații lui au lucrat la SRI