Un tanar valcean pe podium, la Campionatul de Înot al Ministerului Afacerilor Interne! 80 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne s-au întrecut în cel mai complex sport, înotul. Startul competiției a fost dat pe 4 iulie, începând cu ora 09.30, cu festivitatea de deschidere și primele întreceri.

In concurs, Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea a ocupat locul III, la înot. Castigatorul  locului III este Oprea Alexandru, la proba de înot 50 m liber, categoria de vârstă sub 35 de ani bărbați, încadrat pe postul de subofițer în structurile de intervenție ale ISU Vâlcea.

Reușita lui Alexandru se adaugă altor rezultate obținute în cadrul Competiției de Acordare a Primului Ajutor Calificat, locul I (la proba acordare prim ajutor calificat) obținut de echipa ISU Vâlcea în județul Gorj.

Campionatul de Înot de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște este organizat de Centrul Cultural al M.A.I, în colaborare cu I.P.J Dâmbovița, I.J.J Dâmbovița, I.S.U Dâmbovița, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița.

Organizarea acestor competiții urmăreşte angrenarea lucrătorilor din MAI în practicarea disciplinelor sportive cu o mare influenţă în dezvoltarea calităţilor motrice de bază, și în creşterea capacităţii de efort a organismului.

Articolul precedentTeatrul Ariel, microstagiune estivală !
Articolul următorReduceri de 15% la oferta Interrail Global Pass