La sediul Ministerului Tineretului şi Sportului a avut loc dezbaterea finală a selecţiei delegaţilor de tineret ai României la Naţiunile Unite 2019-2020.

După două zile de probe, cei de doi candidaţi care vor prelua mandatul de delegaţi de tineret sunt Teodor Cristian Blidaru şi Linh Pham.

Teodor este din Râmnicu Vâlcea, absolvent al Colegiului Național de Informatică “Matei Basarab”, actualmente student în anul 5 al Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Preşedinte al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România.

Acest program este derulat în parteneriat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerului Afacerilor Externe.

Din juriu au facut parte reprezentanți din partea celor două ministere, precum şi din partea UNHCR Romania, actualilor delegaţi şi foştilor delegaţi.

Articolul precedentCSM Bucuresti a castigat primul trofeu al sezonului, Supercupa Romaniei
Articolul următorA doua ediție a Memorialului „Titel Iordache”, la Popești !