Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” solicită Ministerului Apărării Naționale să retragă amendamentele privind recalcularea și actualizarea pensiilor militare. Solicitarea vine și după cea a fostului vicepremier pentru securitate națională Gabriel Oprea către Vasile Dâncu în legătură cu pensiile militarilor. 

Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” solicită Ministerului Apărării Naționale să retragă amendamentele instituției la Plx 199/2020 privind recalcularea și actualizarea pensiilor militare, potrivit cărora, baza de calcul a pensiei militare se referă, în mod eronat, doar la vechimea în serviciu.

“De asemenea, nu suntem de acord cu amendamentele MApN la PLX 199 nici din punct de vedere al valorii penalizării referitoare la vechime, care este foarte mare, respectiv 4% pentru fiecare an lipsă. Aceasta, în condițiile în care mulți dintre pensionari au ieșit din sistem ca urmare a desființării unor unități militare în vederea intrării României în NATO și UE, iar militarii care au fost, astfel, afectați la pensie, nu poartă vina acestor decizii, deci nu trebuie să aibă de suferit și să piardă”, se mai arată în scrisoarea adresată ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, de către președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea.

Fostul vicepremier pentru securitate națională subliniază, în documentul amintit, importanța pe care militarii și polițiștii o au pentru România: “Am spus întotdeauna, că militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume. Ei au luptat în războaie, servind Patria cu onoare, au acționat în teatrele de operaţii pentru a asigura pacea și securitatea în zone fierbinţi ale lumii, ei participă la misiuni de menţinere a păcii și de instruire, planifică şi conduc operaţii pe mai multe continente. La fel și militarii și polițiștii din Ministerul Afacerilor Interne, precum și cei din celelalte structuri ale sistemului de securitate națională. Proba loialității, a devotamentului și a curajului nu este una simplă și doar cei care au ales să fie militari sau polițiști știu cât de dificilă este această meserie”.

El consideră că “tocmai de aceea, militarii și polițiștii români trebuie să fie sprijiniți de către stat, trebuie să se bucure de respectul cuvenit pentru sacrificiile și privațiunile impuse de aceste profesii și drepturile lor trebuie să fie apărate de către statul român”.

„În numele Asociației pe care o conduc, Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, supun atenției dumneavoastră o situație cu care se confruntă pensionarii militari. Este vorba despre modificările la Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, lege pe care, am inițiat-o, ca vicepremier pentru securitate națională și am susținut-o inclusiv din postura de premier interimar, până la adoptarea sa de către Parlament, fără niciun vot împotrivă, fiind ulterior promulgată de către președintele României. Este important ca Ministerul Apărării Naționale și Guvernul României să aibă în vedere faptul că aproximativ 60% dintre pensionarii din MApN nu au 25 de ani vechime în serviciul militar. Situația este aceeași la Ministerul Afacerilor Interne”, precizeză fostul ministru al apărării naționale, Gabriel Oprea.

Potrivit documentului, în realitate, pensionarii militari se împart astfel: 60 % – vechime în serviciu sub 25 ani VRS 2009; 25 % – vechime în serviciu peste 25 ani VRS 2009; 15 % – cei pensionați începând cu 01.01.2016; aceștia au pensii mai mari, cu elemente salariale actualizate în cea mai mare parte.

Varianta corectă este să fie luată în calcul vechimea cumulată, cu grupe de muncă, la fel ca în cazul civililor, pentru că altfel, acesti militari sunt discriminați.

Multi dintre pensionari au lucrat ulterior în viața civilă și anii respectivi au fost valorificați în pensia militară doar până la 31.12.2015. Iar acei ani nu mai pot fi valorificați în sistemul public. Aceste elemente sunt menționate în ultima decizie de pensie.

Gabriel Oprea, solicitare către Vasile Dâncu pentru rezolvarea situației pensiilor: „Militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume”

În finalul adresei, președintele UMPMV transmite ministrului apărării naționale rugămintea să analizeze această situație și să dispună măsurile necesare pentru remedierea problemelor pe care modificarile aduse legii 223/2015 le creează pensionarilor militari, se mai arată în solicitarea Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” către Ministerul Apărării Naționale, condus de Vasile Dâncu.

Articolul precedentGabriel Oprea, solicitare către Vasile Dâncu pentru rezolvarea situației pensiilor: „Militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume”
Articolul următorMinistrul Muncii dă asigurări: „În ianuarie, cei cu pensie sub 1.600 de lei vor primi și ajutorul de 1.200 de lei”