Vâlcea se află pe locul 2 în topul orașelor cu cei mai mulți pensionari. Hunedoara ocupă locul 1, Prahova locul 3.

În Vâlcea populația ieșită la pensie este, în medie, de 33,45%.  În Prahova, 33,36%, iar în Hunedoara de 39,14%.

Potrivit Institutului Național de Statistică, la nivel național, peste un sfert din populația adultă este pensionară.

În timp ce Vâlcea, Hunedoara și Prahova au cei mai mulți pensionari raportat la numărul persoanelor peste 18 ani, la polul opus se află județul Ilfov, unde sub 20% dintre adulți sunt ieșiți la pensie și județul Iași, cu o medie de aproape 24,4%.

Pentru populaţia rezidentă în vârstă de 65 de ani şi peste este anticipată o creştere numerică continuă, conform INS.

Judeţele Gorj şi Vâlcea vor fi, în 2070, zonele cele mai “îmbătrânite” cu ponderi de peste 39,0% din populaţia rezidentă totală proiectată.

Efectele negative ale unui dezechilibru demografic al ţării în viitor, vizibile în prezent, anticipează efecte grave din punct de vedere economic şi social.

Afectate pot fi atât piaţa forţei de muncă, funcţionarea sistemului de pensii, serviciile de sănătate şi protecţie socială, susțin specialiștii.

Populaţia de 65 de ani şi peste reprezintă o categorie socială vulnerabilă, care presupune o gamă largă de preocupări, atât în plan economic, cât şi social.

La nivelul judeţelor, ponderea populaţiei vârstnice va oscila între 41,2% (Gorj) şi 19,6% (Vaslui).

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentBilanț coronavirus 25 ianuarie: 1.551 cazuri noi și 65 decese
Articolul următorCHECK-IN. Clădire de patrimoniu, demolată fără autorizație