81 de polițiști ai Poliției Capitalei au verificat, în noaptea dintre sâmbătă spre duminică, mai multe cluburi și restaurante din București și au găsit numeroase nereguli. Oamenii legii au dat 23 de amenzi în valoare totală de peste 171.000 de lei.

“Ieri seară, polițiștii Capitalei, împreună cu inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, precum și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor București au desfășurat o acțiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, precum respectarea altor acte normative în vigoare”, anunță Poliția Capitalei.

În urma acțiunii ce a vizat 9 cluburi și restaurante din municipiul  București, echipele mixte de control au aplicat  23 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 171.000 de lei.

La o societate comercială, activitatea a fost suspendată pentru 10 de zile până la igienizarea spațiului pe care îl gestionează.

Totodată, la un local au fost descoperite și retrase aproximativ 27 de kg produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, iar la un alt local au fost confiscate peste 17 kg  de produse alimentare de origine animală care nu prezentau elemente de identificare.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru nerespectarea legislației privind  protecția consumatorilor precum și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice și încălcarea legislației privind paza și protecția bunurilor.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCovid19. Vâlcea| O nouă raportare, duminică
Articolul următorCea mai lungă zi din an