Președintele Consiliului Județean Vâlcea Constantin Rădulescu va propune consilierilor județeni aprobarea proiectului „Centru comunitar integrat, în comuna Vaideeni” și a părții de cofinanțare ce revine județului Vâlcea, proiect care a obținut finanțare europeană prin POR.

Constantin Rădulescu anunță că proiectul se va realiza în parteneriat cu primăria Vaideeni și are o valoare totală de 669.262,13 lei.

„Este vorba despre un proiect pe care l-am gândit încă de anul trecut și care presupune înființarea unui punct de lucru care să ofere servicii medicale primare, dar și a unui centru de permanență ce va deservi populaţia din comuna Vaideeni și din localitățile limitrofe. Ca și parteneri în acest proiect, noi vom asigura partea de cofinanțare, respectiv suma de 190.911,23 lei, bani ce se vor folosi pentru plata tuturor cheltuielilor neeligibile. 
În parteneriat cu primăria Vaideeni, mai avem un proiect în domeniul turismului, pe care îl vom implementa tot cu fonduri europene. Este vorba despre dezvoltarea satului de vacanță din zona Ursu Ursulețul, proiect ce cuprinde un parc de aventură, cu pârtie de schi, alpine coaster, tiroliene etc.” – Constantin Rădulescu

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentCu doar 5 goluri marcate în repriza a doua, HC Dunărea Brăila a pierdut meciul cu CSM Rm. Vâlcea
Articolul următorINCENDIU la Spitalul Matei Balș, din Capitală. Planul ROȘU, activat