Finanțare europeană pentru Spitalul Mihăești, pentru lupta împotriva COVID-19

Proiectul ce face parte din programul derulat de CJ Vâlcea, în scopul sprijinirii sistemului sanitar vâlcean, în cadrul căruia a fost solicitată finanțare europeană, în valoare de aproximativ 3,5 milioane euro, continuă.

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, containerele modulare, ce urmează a fi utilizate pentru crearea unor spații medicale mobile de triaj, izolare, diagnostic și tratament pentru pacienții suspecți de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

Deși inițial CJ Vâlcea asigurase resursele financiare necesare achiziționării acestor module, prin obținerea finanțării proiectului „Întărirea capacității Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăeşti de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, plata acestora va fi rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POIM 2014-2020.- Consiliul Județean Vâlcea

Prin acest proiect, cu o valoare totală de 2.719.934,44 lei, sunt achiziționate containere modulare (366.520 lei) și echipamente medicale necesare dotării Laboratorului de Analize Medicale, Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală și secţiilor de pneumoftiziologie în care vor fi trataţi pacienţi/suspecţi COVID-19.

 

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentSurpriză în pădurile din Făgăraș
Articolul următorBilanț coronavirus: 2.752 de cazuri noi și 87 de decese. Vezi situația pe fiecare județ