Ultimele pregătiri pentru spectacolul din această seară, oferit râmnicenilor de Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea.

Încă de la primele ore ale dimineții directorul filarmonicii, Petruț Constantinescu, a mers alături de invitata de astăzi, soprana Mediana Vlad și muzicienii vâlceni, pentru a pune la punct detaliile.

Inspirat de numele celebrului cântec interpretat de Edith Piaf, spectacololul filarmonicii din Râmnicu Vâlcea „La vie en rose”, propune melomanilor arii și duete muzicale.

„La vie en rose” – arii și duete din operete celebre, valsuri, polci, va avea loc  luni, 29 iunie 2020, ora 19.30, la complexul „Arenele Traian” din Râmnicu Vâlcea.

Mediana Vlad este licențiată a Universității Naționale de Muzică București, unde a absolvit și cursurile de master și a obținut, în 2010, înaltul titlu academic de Doctor în Muzică pentru prezentarea temei „Portretul emoțional al sopranei de coloratură dramatică în bel canto-ul italian”. A urmat de asemenea cursuri de măiestrie sub îndrumarea sopranei Mariana Nicolesco și a studiat muzică americană, cu specializare în musical, la Moravian College, Bethlehem, Pennsylvania, SUA. A colaborat cu Studioul Experimental de Operă și Balet al Operei Naționale Române, cu Teatrul Bulandra, Teatrul Excelsior și filarmonici din țară. A susținut spectacole la Opera Comică pentru Copii și concerte pe scena Atheneului Român, a Radiodifuziunii Române și a participat la Festivalul Internațional „George Enescu”, la MozartFest, Festivalul Internațional de Muzică Barocă sau Bucharest Music Film Festival. A obținut premii la Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclee” și la Concursul „Mihail Jora”. Rolul Reginei Nopții („Flautul Fermecat” de Mozart) a constituit debutul operistic din Statele Unite.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedent100% TU DECIZI! Adrian Țuțuianu, baronul cu 10 case și 20 de terenuri care a sărit dintr-o barcă în alta
Articolul următorVâlcea: situatia pacientilor confirmati Covid19 si internați