Este pasionat de literatură, pictură, organizează expoziții de artă atât în țară cât și în străinătate, a realizat două workshop uri de pictură la care a fost prezent și pictorul numit Rembrandt al României ( într- un loc spectaculos, la conacul Dr. Miu), este pasionat de pian, chitară și evident, muzică, iar în timpul liber își inițiază prietenii în arta gastronomiei.

Pictorul vâlcean Viorel Trandafir le propune astăzi prietenilor săi o călătorie în zona mediteraneană a gusturilor rafinate, irezistibile.

Imagine

 
„Unul dintre cei mai buni pești marini, după părerea mea este dorada. Se găsește mai puțin pe la noi, deocamdată, pentru că după cum observ începe să intre din ce în ce mai bine pe piață și să fie preferata tuturor. Iar dacă mai găsești și proaspătă, cum am găsit eu, iese un adevărat festin. 

Având așadar două dorăzi (am spus intenționat, sună amuzant) m-am gândit să mă documentez cum se mănâncă cel mai bine în țările mediteraneene, unde este un pește comun aproape. Și mi s-a părut interesantă și simplă de făcut pe sare, la tablă (sau grill, care n-aveți tablă) cu sos de lămâie prăjită. Simplu de făcut ambele, cu mențiunea să lăsați peștele mai suculent, nu uscat ca să poată prin osmoză să absoarbă din plin sosul acrișor de lămâie.

Gustul este absolut irezistibil!

Îndată ce l-ai gustat nu-l mai uiți și vei include dorada în regimul alimentar regulat. 

Dulceața grasă a peștelui ostoită de nuanța acrișoară a sosului de lămâie, pielea devenită crustă, usor sărată cu moliciunea carnii albe și sosul sprinten îti va face mintea să zburde de plăcere. 

 Bun! Bun!Bun!

Știți cum zic: mâncarea nu e doar potol, e artă, pasiune, trăire pură!”- Viorel Trandafir

 

Articolul precedentRomânia, cel mai mare exportator de forţă de muncă din Uniunea Europeană
Articolul următorAtenționare meteo!