Ajutorarea copiilor din școlile din Rȃmnicu-Vȃlcea și din împrejurimi să nu renunțe la un viitor mai bun, sprijinirea copiii de etnie romă să se integreze mai bine în grupurile școlii și în afara mediului școlar – acestea și multe altele sunt obiectivele grupului de voluntariat Erasmus + „Breaking the Circle of Roma Inclusion”.

Sub sprijinul financiar al Comisiei Europene și cu ajutorul autorităților locale, al Asociației Tineretului „Raise your Voice” (A.T.R.V.), cu ajutorul profesorilor și personalului școlilor din Rȃmnicu-Vȃlcea şi din judeţ au desfășurat activități care vizează combaterea fenomenului de abandon școlar în rândul elevilor de etnie romă.

Începând cu noiembrie 2018, voluntarii au vizitat în mod regulat școlile din orașul Rȃmnicu-Vȃlcea și comunitățile de romi din jur, încercând mai întâi să creeze o legătură între voluntari și studenți cu ajutorul unor ice-breaker-uri și jocuri, iar după, folosind metodele educaţionale non-formale, tema abandonului școlar a fost abordată, reflectându-se asupra ei.

Abandonul școlar este un concept foarte ușor de înțeles, dar consecințele sale asupra societății sunt catastrofale.

Astfel, cât priveşte statul –  nu numai că există o creștere a numărului de analfabeți într-o anumită națiune, precum și nevoia statului de a redirecționa sprijinul financiar către această parte a populației, dar există și o scădere a veniturilor generate de sectoare de lucru specializate, deoarece sunt mai puțini oameni care studiază pentru a se specializa, și o scădere a vitezei de dezvoltare a țării.

Consecinţele negative abandonului şcolar pentru indivizi sunt la fel de grave ca cele pentru naţiune.

Dificultatea obținerii unui loc de muncă bine remunerat, dificultăţile economice ce trebuie suportate, excluderea socială care derivă din simpla incapacitate de a citi și scrie, prejudecățile care vin odată cu faptul că nu au urmat școala sunt doar câteva dintre consecințele pe care le aduce abandonul școlar.

La îndeplinirea acestui obiectiv au lucrat voluntarii „Breaking the Circle of Roma Inclusion” în anul lor petrecut în România.

În clasele școlilor gimnaziale Colonie Nuci și Bujoreni, ei au desfăşurat activități menite să-i facă pe elevi să reflecteze la:

posibilele rezultate ale continuării școlii;

carierele care pot fi abordate având o diplomă;

sprijinul financiar pe care o diplomă îl poate oferi atunci când îşi întemeiază o familie;

aspectele complexe ce joacă un rol în orice societate;

răbdarea și gândirea critică pe care școala le poate oferi.

Voluntarii au avut, de asemenea, șansa de a colabora în proiectul „A doua șansă” din cadrul Şcolii Colonie Nuci.

În acest proiect, studenții de toate vârstele pot participa la cursuri pentru a reîncepe școala de unde au părăsit-o.

La „A doua şansă”, tema abandonului școlar a fost abordată nu numai prin activități de educație non-formală, ci și prin schimbul de experiențe de viață personală între voluntari și studenți.

Speranța voluntarilor și a tuturor celor care au făcut posibil acest proiect este că, depunându-se acest efort, a fost adusă fie și o mică schimbare, dar nu trebuie uitat că este datoria fiecărei generații trecute, cu experiența şi cu greșelile sale, de a o ajuta pe cea nouă să-și găsească drumul în viață, căci nu numai că putem ajuta, dar chiar avem o datorie în acest sens.

 

Articolul precedent„Mini FTC”, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrânˮ din Rm. Vâlcea !
Articolul următorSlujire arhierească la „Biserica din Deal”