Precipitaţii sub formă de ninsoare slabă în această dimineață, pe DN 1, pe tronsonul Buşteni – Predeal, fără depunere pe carosabil.

Pe DN 7A Voineasa – Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea şi pe DN 67C – Rânca, judeţul Gorj, suprafaţa carosabilă este acoperită cu strat subţire de zăpadă, fără precipitaţii.

Pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti se circulă în condiţiile unui carosabil uscat, fără precipitaţii, cu vizibilitate bună.

Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să se asigure că au funcţionale sistemele de iluminare-semnalizare şi climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic, să evite manevrele riscante pentru a reduce riscul de derapare, circulând cu viteză redusă, dacă se deplasează pe un carosabil acoperit cu zăpadă, conform InfoTrafic.