În perioada 19 iulie- 22 iulie 2018, cea de-a X-a ediţie a Zilelor oraşului Băile Olăneşti va avea un program extrem de atractiv atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii aflaţi în această perioadă în staţiune.

Festivitatea de deschidere a manifestării din stațiunea Băile Olănești va avea loc în data de 19 iulie, la ora 18.00, chiar în ziua în care orașul-stațiune împlinește 491 de ani de la prima atestare documentară. În cadrul festivității de deschidere vor susține alocuţiuni primarul oraşului, Sorin Vasilache, parlamentarii de Vâlcea, dar şi reprezentanţii judeţului.

Programul artistic va fi deschis cu un program folcloric susţinut de formaţia Rapsodia Vâlceană, Alin Oprea, Mariana Stan și Aurel Moga, iar atmosfera va fi întreținută de Axinte de la Vacanța Mare.

Vineri, 20 iulie 2018, manifestările încep la ora 18.30, cu un concert susţinut de Andreea Bălan, urmată de Marina, Popa Ion, Alin Pavelescu, Alexandra Popescu si Erica Vîlcu.

Spectacolul folcloric de sâmbătă seara (21 iulie 2018) îi va avea în prim plan pe Maria Dragomiroiu, Elena Ghițulete, Plăieșii din Chișinău, Ilie Dură, dar şi pe solista de muzica ușoară Ane Mary.

Duminică, pe 22 iulie, sărbătoarea continuă cu un spectacol susţinut de Daniela Gyorfi, Vasile Moraru și Valentina Fătu, Aida, Alissa Popescu, Livia Floarea și Luca Georgescu. La ora 22.00, cele patru zile de sărbătoare din stațiunea Băile Olănești se vor încheia cu un foc de artificii

 

Articolul precedentValea Oltului, blocată de ploi
Articolul următorBătaie ca-n filme la Alunu !