10 mai, începutul celei mai lungi domnii din istoria statelor româneşti și ziua independenței.

Mesajul Majestății Sale, Margareta, Custodele Coroanei.

Chiar dacă zilele acestea sunt dificile pentru noi toţi, vă doresc tuturor o sărbătoare de 10 Mai cu speranţă, încredere şi convingerea în destinul ţării noastre!  Suntem în gând alături de toţi cei care sărbătoresc astăzi Coroana Română, istoria noastră modernă şi aspiraţiile noastre de libertate, progres şi democraţie. De-a lungul unui secol şi jumătate, toate generaţiile familiei noastre au luat parte la această mare sărbătoare românească a primăverii şi a identităţii naţionale

Istoricul vâlcean Mihai Moldoveanu, prezintă astăzi, în ziua în care Carol I călca pe pământ românesc, aclamat de peste 30.000 de bucureşteni, întemeind Dinastia Română, imagini ale Mișcării pentru Regat și Coroană, care a celebrat Independența și Coroana României prin evenimente la care a fost prezent Principele Nicolae.

Imagine

Istoricul prezintă imagini și din 10 Mai 2018, de la Pecica, jud Arad, de la omagierea Regelui Mihai I.

Imagine

imagini cu Marele Voievod de Alba Iulia, Principele Mihai, si colegii sai din Clasa Palatina in contextul unor activitati cercetasesti (sursa foto: Mihai Moldoveanu FB) 

Imagine

Imagine

foto  Regele Mihai / Mihai Moldoveanu

Tot pe 10 mai, în 1877, România îşi anunţă indepenedenţa în faţa Imperiului Otoman, iar cu Carol I în fruntea armatelor româneşti şi ruseşti aliate, ţara noastră îşi câştiga independenţa şi pe câmpul de luptă.

Pe 10 mai 1881, într-o ceremonie fastuoasă, a avut loc încoronarea principelui Carol I ca Rege al României.

Domnia lui Carol I avea să se încheie după 48 de ani,  fiind cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti.

Ziua de 10 Mai este celebrată în România ca sărbătoare naţională, fiind declarată astfel prin Legea nr. 103/2015. 

 

Articolul precedentCum se va schimba vremea în țară
Articolul următorCoronavirus, bilanț oficial. Sute de noi cazuri anunțate