La Râmnicu Vâlcea a avut loc prima ediţie a galei „Olimpiada de Fapte Bune”. Sumele de bani strănse cu acest prilej vor fi oferite elevilor vâlceni care au participat și au obținut rezultate în cadrul concursurilor înscrise în calendarul Ministerului Educaţie.

Partenerul oficial al evenimentului a fost Inspectoratul Judeţean Şcolar Vâlcea, reprezentat de inspectorul general Mihaela Andreianu.

“Olimpiada de Fapte Bune”, ediţia I, din acest an, eveniment caritabil, a obținut suma de 52.190 lei, din donații și sponsorizări.

Invitaţii au putut urmări o serie de momente artistice, au putut participa la o tombolă cu premii, expoziţii de artă cu vânzare şi licitaţii caritabile. Au fost prezenți si patru salvatori vâlceni care au fost aplaudați pentru curajul și devotamentul față de semenii lor.

Imagine

Imagine

Printre artiștii si tinerii prezenți s- au regăsit soprana Anca Arnău, elevi ai Școalii Populare de Arte, copii de la Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea şi Clubul Copiilor Drăgăşani.

Imagine

Printre participanții la eveniment care au contribuit se află Daniel Ţurcan, Claudia Banu, Marian Mitra, Alin Pavelescu, Bogdan Pătraşcu, Lucian Pavelescu, Radu Proteasa, Radu Popa Nedelcu, Vasile Pop dau Laurenţiu Marian Teodorescu.

Imagine

Marele premiu a fost câștigat de un cuplu de tineri ce urmează să se căsătorească. Este vorba despre o excursie la Veneţia oferită de unul dintre sponsori.

Iniiţiatorii galei sunt membrii Asociaţiei General Magheru 68. Anul trecut Asociaţia a premiat 73 de elevi, cu suma de 25.000 lei, aceasta reprezentând contribuţie proprie.

Imagine

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentCele mai noi tratamente în bolile urologice: Intervenții inovative în cancer și pietre la rinichi, cu Dr. Mihai Dobra, medic specialist Chirurgie Urologică
Articolul următorCOD PORTOCALIU de ninsoare în județul Vâlcea