Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a semnat astăzi, alături de directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, contractele de finanţare pentru proiectele ”Alinierea parcului ETA SA la cerinţele dezvoltării durabile” şi ”Amenajare Parc Zona Nord”, depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

28 de autobuze cu combustibil alternativ vor intra în flota ETA SA.

Proiectul, în valoare totală de 77,726,561.10 lei, din care 69,187,652.97 lei fonduri nerambursabile, urmăreşte reducerea poluării aerului şi a emisiilor fonice, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului energetic, declară astăzi autoritățile locale.

Acesta presupune: înnoirea parcului de autobuze existent prin achiziţionarea a 28 autobuze moderne cu combustibil alternativ (gaz natural comprimat), dotate cu sisteme de supraveghere video pentru creşterea gradului de siguranţă al pasagerilor şi accesibile şi persoanelor cu mobilitate redusă, precum şi modernizarea autobazei existente, inclusiv dotarea cu o staţie de alimentare cu GNC.

Este cel de-al treilea proiect cu finanţare europeană de care beneficiază transportul local de călători, după ”Construirea unei artere de legătură între bd. Nicolae Bălcescu şi bd. Tineretului spre nord, de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe bd. Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”, în cadrul căruia parcul auto al ETA SA va fi suplimentat cu 7 autobuze Mercedes alimentate cu GNC, şi ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, aprobat spre finanţare în luna decembrie a anului trecut.

Valoarea proiectului ”Amenajare Parc Zona Nord” este de 7,603,511.88 lei, din care finanţarea nerambursabilă – 6,982,696.20 lei.

Proiectul include realizarea parcului în zona lacurilor din nordul municipiului sunt refuncţionalizarea suprafeţei de teren degradat şi transformarea acesteia în spaţiu verde urban, creşterea suprafeţei de spaţiu verde pe locuitor; utilizarea în scop recreativ a terenului; îmbunătăţirea calitaţii mediului; îmbunătăţirea aspectului peisagistic; creşterea atractivităţii oraşului şi diminuarea migrării demografice.

Lucrările aferente: curăţirea zonei amenajate şi decolmatarea luciului de apă, amenajarea de alei pavate, de piste de biciclete, amplasarea unor foişoare dotate cu mese şi bănci din metal şi lemn, a unor pergole cu bănci, de coşuri de gunoi, de suporţi de biciclete, realizarea de vetre pentru foc, ridicarea unei constructii pentru serviciile de întreţinere, crearea unor spaţii de joacă pentru copii, de fitness pentru seniori şi a unor terenuri de volei/badminton, implementarea unui sistem de iluminat fiabil şi eficient, amplasarea de cişmele cu apă potabilă accesibile pentru oamenii cu dizabilităţi şi cu dotări pentru animalele de companie, montarea de gazon şi plantarea de copaci.

Este cel de-al doilea parc ce urmează a fi realizat în municipiul Râmnicu Vâlcea cu fonduri europene, alături de Parcul ”Ştirbei Vodă”, a cărui finanţare a fost aprobată la 1 august 2019- Primăria Râmnicu Vâlcea

 

Articolul precedentBilanț: Peste 16 000 de îmbolnăviri  în România
Articolul următorTentaculele „băieților deștepți” din Sănătate. Rețeta licitațiilor dubioase din spitale