Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată (4 infracțiuni) și complicitate la tâlhărie calificată (4 infracțiuni).

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, la data de 15 ianuarie 2021, în intervalul orar 22.00-22.15, două persoane de sex masculin, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza municipiului Brașov, unde își desfășurau activitatea două persoane de sex feminin, ulterior, le-ar fi amenințat pe acestea cu acte de violențe și cu obiecte ascuțit înțepătoare. Urmare a amenințărilor adresate, cele două persoane de sex masculin ar fi sustras mai multe sume de bani, în cuantum de 4.200 lei și mai multe bunuri, pe care cele două femei le dețineau.

În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că transportul celor două persoane de sex masculin ar fi fost asigurat de către o a treia persoană de sex masculin.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, Postului de Poliție Ulmi – I.P.J. Dâmbovița și Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr – I.P.J. Sibiu, au identificat atât autorii faptei, cât și persoana care le-a facilitat transportul la și de la locul săvârșirii faptei, aceștia fiind trei bărbați, în vârstă de 33 ani și 24 ani din județul Dâmbovița.

Astfel, la data de 21 ianuarie 2022, în jurul orei 23.59, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au surprins în flagrant delict persoanele anterior menționate, imediat după ce, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza județului Vâlcea, unde ar fi amenințat cu acte de violență și cu obiecte ascuțit înțepătoare două persoane de sex feminin și le-ar fi sustras acestora suma de 2.800 lei. De asemenea, transportul la și de la locul săvârșirii faptei a persoanelor bănuit, fiind realizat de către o a treia persoană.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Articolul precedentÎncă o zi cu peste 19000 de cazuri de infectări la nivel național
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 22 ianuarie 2022