Sfânta Filofteia (gr. iubitoare de Dumnezeu)

s-a născut în cetatea Târnovo din Bulgaria (1206) şi a crescut în sânul unei familii creştine. Tatăl său era plugar.

Mama ei a trăit puţină vreme.

A avut însă timp această cinstită maică să îşi înveţe copila spre faptele bune, care îi plac lui Dumnezeu.

Fetiţa orfană de mamă nu a avut o copilărie tristă, pentru că şi-a bucurat sufletul cu împlinirea celor învăţate de la mama ei.

Ea a iubit înţelepciunea cuvintelor lui Dumnezeu, postul, rugăciunea, ajutarea săracilor şi a celor aflaţi la nevoie.

Nu avea vreme şi nici dorinţă de a se îmbrăca în haine scumpe, de a participa la jocurile şi dansurile copiilor şi tinerilor din cetatea ei. Numele ei îi arată şi întreaga ei vieţuire, pentru că „Filofteia” înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu”. Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia se află în capela sau paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, lângă biserica episcopală ridicată cu mari sacrificii de Neagoe Basarab şi Doamna Despina.

( Prof. dr. Florin EPURE

Director executiv al Direcției pentru Cultură Vâlcea)

Articolul precedentSpectacol de teatru religios în această seară în centrul Râmnicului. Intrarea este gratuită
Articolul următorMonumente istorice vâlcene cu hramul Sfântei Muceniţe Filofteia