Un vâlcean arestat preventiv astăzi după ce ar fi obligat o femeie cu handicap să practice prostituția în favoarea sa.
Încă din 2021, cel în cauză, în vârstă de 61 de ani, din Râmnic, a găzduit femeia într-o cameră cu o suprafață de 5 mp, o anexă a locuinței sale, o cameră ce era sumar mobilată și încălzită necorespunzător, fără baie sau apă curentă. Profitând de starea de vulnerabilitate a femeii, care are gradul II de handicap, și prin constrângere morală, a dus-o într-o parcare de TIR-uri din județ, unde a obligat-o să practice prostituția în favoarea sa. Sumele de bani încasate și le- a însușit integral.
Pe 24 februarie 2022, în urma investigațiilor efectuate și a informațiilor obținute, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat două percheziții domiciliare, în județ, la locuințele bărbatului.
“În fapt, începând cu anul 2021, bărbatul de 61 de ani, prin abuz de autoritate și constrângere, ar fi obligat o femeie, de 36 de ani, din Călimănești, să se prostitueze, scopul fiind obținerea unor sume de bani, pe care acesta și le-ar fi însușit. De la locațiile vizate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, 10.200 de euro, 2.700 de lei și 5 telefoane mobile” – precizează Poliția Română.
Pe 25 februarie, bărbatul de 61 de ani a fost prezentat instanței de judecată, iar față de acesta a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Valcea