În noaptea de joi spre vineri un grup de refugiați din orașele Harkov și Kiev au ajuns la Vâlcea.
40 de cetățeni ucraineni, copii și femei, au fost cazați în spațiile puse la dispoziție de administrația locală la Liceul Tehnologic de Turism din orașul Călimănești.
Cei 25 de copii sunt sportivi activi la un club de fotbal, motiv pentru care președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, le- a pus la dispoziție terenurile de sport, sala de forță și infrastructura necesară de la Mirajul Oltului pentru antrenamente.
Prezent la predarea echipamentelor Constantin Rădulescu a fost însoțit de secretarul de stat, Adrian Voican, prefectul Mihai Oprea și primarul Florinel Constantinescu.
Îl felicit și îi mulțumesc domnului primar Florinel Constantinescu pentru modul în care s-a organizat și le-a oferit sprijin acestor oameni, aflați în dificultate.
Ne vom mobiliza cu toții ca, pe tot parcursul șederii lor aici, să aibă hrană și tot ce le trebuie pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă grea.- Constantin Rădulescu
Sursa: Realitatea de Valcea