În această săptămână s-au încheiat lucrările pe un nou sector de 1,2 km din DJ 646, comuna Costești, Vâlcea.
Lucrările de asfaltare la acest tronson au început anul trecut. Drumul traversează zona centrală a localității Costești și ajunge până la Mănăstirea Bistrița.
Drumul pornește din orașul Băbeni (DN 64), traversează Frâncești, Tomșani, Costești și ajunge la Mănăstirea Arnota.
„Fiindcă ne dorim modernizarea acestui drum de la un capăt la altul (toți cei 40 km), am pregătit documentațiile necesare în vederea accesării unui proiect european.
Însă, până la deschiderea liniilor de finanțare externă, vom interveni cu lucrări pe zonele cele mai degradate” a declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, în acest context.
Sursa: Realitatea de Valcea