Ionut Doldurea și asociatul său – Cosmin Stîngă a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă în cazul Crevedia. Ei au ajuns, marți seara, la Parchetul General, alături de alte persoane-cheie din anchetă, care vor fi audiate în dosarul exploziilor de la Crevedia, potrivit realitatea.net. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
„În continuarea comunicatului de presă din data de 27 august 2023, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal).
Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 Cod penal.
Din cercetările efectuate până în prezent, în ordonanța din data de 4 septembrie 2023, a fost reținută următoarea situație de fapt:
În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sursa: Realitatea din Justitie