Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024 au avut două texte suport: primul din Constantin Chiriţă – „Cireșarii” și al doilea din Cella Delavrancea – „Portret”. Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să-l caracterizeze pe Tic, personajul din textul lui Constantin Chiriță, scrie edupedu.ro
Subiectele au fost sub formă de broșură cu 10 pagini, ultimele două fiind pagini goale, pentru rezolvarea cerințelor. Broșurile au fost împărțite după ora 9:00, iar proba durează până la ora 11:00, elevii cu cerințe speciale putând să lucreze până la ora 12:00.
Ministerul Educației va publica baremele de la proba scrisă la ora 15:00. Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși la sesiunea actuală a Evaluării Naționale.
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a: