Conferențiarul universitar și doctor în economie, liberalul Tănase Stamule, îl acuză pe candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, că vrea să crească taxele, respectiv majorarea de la 10% la 16% a impozitul pe venit.

„Din curiozitate politică am citit o parte din ideile politice ale domnului Mircea Geoană. Am aflat că nu este împotriva impozitării progresive deoarece “cota unică și-ar fi trăit traiul”. Mai spune domnul Geoană că dacă totuși păstrăm cota unică, să ducem totul la 16%, respectiv creșterea impozitului pe venit de 10% la 16%, creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 16%, eliminarea facilitaților în IT, construcții, agricultură, creșterea impozitului pe investițiile la bursă,etc. La sfârșitul părerilor despre economie concluzionează totuși că dacă vrem să trăim ca în vest e nevoie de impozitare progresivă fiindcă cei de afară trăiesc mult mai bine fiindcă plătesc taxe mult mai mari.
Acum nu știu cine i-a gândit programul economic domnului Geoana însă e corect totuși să știm ce păreri au candidații atunci când vine vorba despre economie.  E foarte interesant mai ales atunci când ne spun transparent că vor să ne crească taxele!”, scrie Stamule pe Facebook.

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ: APEL LA SOLIDARITATE ÎN CADRUL BPN, DUPĂ VIZITA LA COSTACHE NEGRI: ”CEEA CE AM VAZUT NU POATE FI DESCRIS ÎN CUVINTE”
Articolul următorNEMULȚUMIRI ÎN RÂNDUL MINERILOR: CER PĂSTRAREA CONDIȚIILOR DE PENSIONARE ÎN NOUA LEGE