Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN 64, în localitatea Orleşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, impactul între cele două maşini a fost atât de puternic încât echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit toate cele patru victime încarcerate, două dintre ele fiind în stop cardio-respirator.

„Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat ca sunt implicate două autoturisme şi patru persoane, toate încarcerate. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanelor, care au fost predate echipajelor medicale prezente la faţa locului. Două victime au fost predate conştiente, iar celelalte două inconştiente, aflate în stop cardio-respirator. Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, cele două victime inconştiente, un bărbat şi o femeie, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Circulaţia în zonă a fost blocată total mai bine de o oră.

AGERPRES

Articolul precedentDONALD TRUMP RESPINGE DEFINITIV A DOUA DEZBATERE CU KAMALA HARRIS
Articolul următorINS: SPOR NATURAL NEGATIV AL POPULAŢIEI ÎN CREŞTERE, ÎN AUGUST