România sărbătorește astăzi Ziua națională Constantin Brâncuși, la 144 de ani de la nașterea sa.

Opera unui dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX l- a fascinat și pe pictorul și scriitorul vâlcean Viorel Trandafir, încă din copilărie.

Atras de măreția lucrărilor sale, își amintește astăzi cum mergea de fiecare dată la Târgu Jiu și se bucura în liniște de Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.

„Dumnezeu mi-a dat norocul deosebit de a copilări nu departe Târgu-Jiu, unde se află celebrul ansamblu monumental al universalului Brâncuși! Ca orice moldovean pătruns de spiritul creației eram fascinat să merg de fiecare dată și să le studiez așa îndeaproape, ca pe niște artefacte religioase. Practic, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Recunoștinței fără sfârșit  sunt dovada vie că Dumnezeu lucrează prin om, că omul poate avea o conexiune mistică cu divinitatea care îi revelează taine de asemenea universalitate. Ulterior am am avut onoarea de a vedea multe din celelalte opere, printre care și domnisoara Pogany, care nu numai că mi-au confirmat cele spuse mai sus ci mi-au reorientat gândirea spre originea spiritului ancestral. 

Fotografia de mai jos e făcută de mine prin septembrie, într-o dimineață minunată! Ca un făcut, am suprins în ea zborul unei păsări… Minunea de a trăi, cum spunea însuși Brâncusi”- Viorel Trandafir

Imagine

 

Articolul precedentLucrări de amenajare în Râmnic
Articolul următorRu Apollo, prima competitie in 2020, primele medalii