24 februarie, întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2015, Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

În trecut, în această zi, era sărbătorit Dragobetele, sărbătoare denumită și Ziua îndrăgostiţilor, Cap de primăvară sau Logodnicul păsărilor.

Imagine

Ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol, momentul în care natura se trezeşte și oamenii intră în rezonanţă.

Sărbătoarea este prezentă și astăzi printre români, în zone din Vâlcea, Gorj, Olt, pe 24 februarie.

În celelalte zone ale țării, sărbătoare este celebrată la date diferite.

Dragobetele este descris drept un personaj din mitologia populară românească, un „zeu tânăr al Panteonului autohton, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, asemuit lui Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și lui Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

Fiul Babei Dochia, zeul  dragostei, este asemuit cu o făptură mitică, un tânăr, voinic, frumos şi bun.

În mai multe comune din Muntenia, mai ales în Oltenia, sărbătoarea creştină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) se numeşte Dragobete, scrie Simeon Florea Marian, în cartea „Sărbătorile la români”.

Credinţa populară insistă asupra faptului că cei care participă la Dragobete vor fi protejați tot anul.

Dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune straie, tinerii se întâlneau în sat și porneau cântând, în grupuri, în căutarea ghioceilor.

Dacă vremea era urâtă mergeau acasă unde dansau și spuneau povești.

Într- un mod inedit cafeneaua Arya din Râmnicu Vâlcea a ales să ofere o seară care respectă tradiția și aduce în fața publicului un spectacol despre iubire și zeul acesteia, în mai toate formele sale.

„1001 de nopți de dragoste…de Dragobete”, un spectacol de comedie, teatru și poezie pentru vâlcenii care aleg să „iubeasca românește”, de la 18 30, într- un cadru relaxant și intim, declară organizatorii.

 

 

Articolul precedentCălătorii care vor ajunge în gara din Râmnic vor fi întâmpinați de Vlad Țepeș și Mircea cel Bătrân
Articolul următorAtenționare pentru șoferi, în contextul avertizărilor meteo